Rusia a boicotat astăzi audierile în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga în cadrul unei proceduri iniţiate de Ucraina, care acuză Moscova că a interpretat în mod fals legea cu privire la genocid pentru a-şi justifica invazia şi vrea să solicite un ordin de urgenţă pentru stoparea ostilităţilor.
„Curtea deplânge absenţa Federaţiei Ruse de la această procedură orală”, a declarat judecătoarea Joan Donoghue, preşedinta CIJ, indicând că a primit o notificare în acest sens de la ambasadorul Rusiei în Ţările de Jos, unde îşi are sediul această înaltă instanță a ONU.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că „acţiunea militară specială” a Rusiei este necesară „pentru a proteja oamenii care au fost victime ale intimidării şi genocidului” – adică pe cei a căror primă sau singură limbă este rusa – în estul Ucrainei.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post