Un copil a murit, iar un altul a fost rănit după ce, în noaptea de duminică spre luni, au fost aruncaţi de mama lor de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, după ce a făcut acest gest, mama celor doi copii a ameninţat că se aruncă şi ea de la etaj.
„Doi minori, de 2 şi 3 ani, au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat. Totodată, mama celor doi ameninţa că se aruncă de la acelaşi nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenţia negociatorului poliţiei şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar după aproximativ două ore de discuţii, s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului în locul în care se afla aceasta”, a precizat luni oficialul IPJ.
Femeia a fost condusă la o unitate spitalicească pentru evaluarea stării de sănătate.
În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi tentativă la omor, cercetările fiind preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
sursa: Agerpres
Discussion about this post