La mulți ani, pompierilor români! Pe 13 septembrie, se împlinesc 175 de ani de când, pe Dealul Spirii, Compania de Pompieri din Bucureşti, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, ducea o luptă aprigă împotriva numeroasei oştiri otomane venită să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.
„13 septembrie este o zi specială pentru toți pompierii din România. Este ziua în care ne amintim de eroismul, devotamentul și dăruirea a 80 de soldați și 2 ofițeri care, în anul 1848, pe Dealul Spirii, acești eroi din Compania de Pompieri și-au dat viața și au avut un rol esențial în Revoluția română pașoptistă”, a transmis ISU „Delta” Tulcea.
La împlinirea a 175 de ani de la acea zi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea își deschide porțile pentru toți tulcenii și nu numai.
Astăzi, începând cu ora 10:00 și până seara, la orele 18:00, pompierii tulceni își așteaptă oaspeții pentru a le povesti cum au ales să devină salvatori, să le spună celor curioși cât de frumoasă este această meserie și care este rolul lor atunci când intervin la un incendiu ori o altă situație de urgență.
Oaspeții se vor putea bucura și de tehnica pompierilor, pot testa echipamentul din dotarea militarilor și vor putea lua locul pompierilor în autospecialele de intervenție.





