Pentagonul a respins oferta Poloniei de a oferi Stelor Unite avioanele sale MiG 29, pentru a fi folosite de Ucraina în lupta sa împotriva trupelor rusești, informează The Independent.
„Vom continua să ne consultăm cu aliații și partenerii noștri cu privire la asistența noastră de securitate în curs de desfășurare pentru Ucraina, pentru că, de fapt, propunerea Poloniei arată doar o parte din complexitatea pe care o prezintă această problemă”, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat.
„Perspectiva unor avioane de luptă puse la dispoziția guvernului Statelor Unite ale Americii, care pleacă de la o bază SUA/NATO din Germania, pentru a zbura în spațiul aerian care este contestat de Rusia, deasupra Ucrainei, ridică îngrijorări serioase pentru întreaga alianță NATO”, a mai spus Kirby.
Marți, guvernul polonez a anunțat că este pregătit să trimită toate avioanele sale de luptă MiG-29 la o bază militară americană din Germania, probabil pentru a fi desfășurate în Ucraina, în lupta împotriva invaziei rusești. De asemenea, a îndemnat și alte țări NATO să își trimită propriile avioane de luptă.
Potrivit The Independent, Pentagonul a transmis că, deși decizia de a transfera avioanele deținute de Polonia aparține în cele din urmă guvernului polonez, a adăugat că „pur și simplu nu este clar” că „există o justificare substanțială pentru aceasta. Vom continua să ne consultăm cu Polonia și cu ceilalți aliați ai noștri din NATO cu privire la această problemă și la provocările logistice dificile pe care le prezintă, dar nu credem că propunerea Poloniei este una sustenabilă„, se arată în comunicat.
Avioanele de luptă ar urma să consolideze rezistența Ucrainei împotriva invaziei rusești, care este în curs de desfășurare de două săptămâni.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a cerut anterior NATO să impună o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei și să trimită mai multe avioane de război. NATO, însă, a refuzat să impună o zonă de interdicție aeriană, susținând că aceasta ar putea duce la un război în Europa.
După oferta Poloniei de marți, oficialii de la Casa Albă au declarat că au fost luați prin surprindere.
Subsecretarul de stat Victoria Nuland a declarat în fața legislatorilor, în cadrul unei audieri privind criza ucraineană, că a aflat de planurile Poloniei doar în timp ce se îndrepta cu mașina spre audiere.
„Din câte știu eu, nu a fost consultată în prealabil cu noi”, a spus Nuland.
Duminică, Ministerul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că orice țară care permite ca avioanele operate de ucraineni să folosească teritoriul lor pentru a ataca armata rusă ar putea fi considerată un participant la conflict.
Discussion about this post