Cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei, H3RO Mamaia, va avea loc în acest weekend. Astăzi și mâine, 700 de participanți din 10 țări vor lua parte la cele trei Campionate Naționale și două Cupe ale României, pe care le înglobează întrecerea. Federația Română de Triatlon anunță că, în cadrul H3RO Mamaia, va lansa echipa de perspectivă olimpică pentru Jocurile Olimpice, Paris 2024 și, în premieră, va fi organizat Campionatul Național de Ștafetă Mixtă, o noua probă olimpică începând cu JO Tokyo.
Pe lângă pasionații de triatlon, și-au confirmat deja prezența, sportivii din echipa olimpică a României, Felix Duchampt & Antoanela Manac, precum și cei mai buni juniori ai României, Carol Popa, Raul Petre și Amalia Singuran.
Premiile totale sunt în valoare totală de 37.400 de lei.
Până în prezent, pe parcursul primilor 15 ani, H3RO Mamaia a mai fost gazdă a patru Cupe Europene, punând astfel România pe harta europeana a competițiilor majore de triatlon.
Discussion about this post