Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a fost prezentă, timp de două zile, la Malaga (Spania), la cea de-a 19-a întâlnire a Comisiei pentru Mediu, Schimbări Climatice și Energie (ENVE) a Comitetului European al Regiunilor.
În Malaga, oraș în regiunea Andaluzia, Spania, s-au desfășurat timp de două zile (28-29 septembrie 2023) lucrările Comitetului European al Regiunilor, respectiv Cea de-a 19-a întâlnire a Comisiei pentru Mediu, Schimbări Climatice și Energie (ENVE). Tema comisiei este „Către un pact verde global prin transformarea pactului verde local într-un pact global”, ce trebuie să existe nu doar între instituțiile europene ci și între cetățenii europeni. Scopul acestui pact este acela de combatere a schimbărilor climatice, consolidarea sinergiilor privind clima, biodiversitatea, monitorizarea și rezistența solului, identificare a noi surse de energie, ambiții mari care conduc la protejarea mediului.
Lucrările întâlnirii au inclus dezbateri pe tema „Acordul Verde și guvernanța”, „Acordul Verde și noile surse de energie”, cât și „Acordul Verde și zonele de coastă”. De asemenea au fost adoptate avizele CoR cu temele „Către o guvernanță pe mai multe niveluri a Acordului Verde: revizuirea Regulamentului privind guvernanța uniunii energetice și acțiunea climatică” și „Banca europeană a hidrogenului”. Agenda politică a fost completată de schimburi de opinie pe marginea avizelor „Monitorizarea solului și reziliența (Legea privind monitorizarea solului)” și „Acordul Verde și sănătatea”. În final, întâlnirea a prevăzut dezbateri la nivel înalt pe tema „Către un acord ecologic global”, la care au participat reprezentanți la nivel înalt din partea autorităților spaniole, reprezentanți ai Națiunilor Unite și ai marilor rețele globale de orașe și regiuni.
Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, membru al Comisiei ENVE din cadrul Comitetului European al Regiunilor a luat parte la această întâlnire externă, în calitate de prim-vicepreședinte al Asociației Comunelor din România.
„Sunt primarul comunei Cumpăna, din județul Constanța, situată în zona metropolitană la 10km de țărmul Mării Negre. Misiunea privind apărarea mediului, a solului, a apei, care de altfel sunt viața, revine și aleșilor locali, reuniți în comisia ENVE, Comisia de mediu, a Schimbărilor Climatice și Energiei. Vocea autorităților locale și regionale, poate să contribuie la stoparea încălzirii globale. Trebuie respectată specificitatea fiecărei țări, particularitățile fiecărui oraș, a fiecărei comune, deci, atât în mediul urban, dar mai ales în mediul rural. România, are peste 85% din teritoriu situat în mediul rural. Solul a sărăcit din cauza secetei în unele regiuni. A fost distrus din cauza inundațiilor, în alte zone ale țării distrugând recoltele. De toate aceste schimbări au suferit în primul rând cetățenii noștri, aceștia au rolul cel mai important. În cele 2863 de comune ale României, pe care eu le reprezint, locuiesc 49,5% din populația României. Autoritățile locale și regionale dar și cetățenii uniți prin diversitate pot să folosească instrumentele deja existente la nivelul Uniunii Europene, să nu pierdem timpul căutând să inventăm altele. Fiecare țară monitorizând rezistența solului protejează sănătatea cetățenilor. Folosind cooperarea administrației publice locale ale marilor societăți, companii, a academiilor, universităților, putem să îi atragem pe cei tineri, forța de muncă tânără pregătită în digitalizare, care să conducă la dezvoltarea economiei albastre, pentru localitățile și regiunile care se află în zonele de coastă, eu, venind din zona costieră a Mării Negre. Aici se poate vorbi de dezvoltarea durabilă a comunităților, prin turism, industria pescuitului, gastronomie, tot ce cuprinde HoReCa și turismul, agricultură, industrii, obiective comune de altfel ale autorităților locale și regionale din Europa. Regiunile trebuie să fie cât mai aproape de comunități, de cetățeni propriu-zis. Democrația și cooperarea sunt valori europene, să le păstrăm pentru a câștiga și a păstra de asemenea încrederea cetățenilor pe care îi reprezentăm. Dezvoltarea durabilă și creșterea nivelului de trai civilizat al cetățenilor, depind foarte mult de schimbările climatice. Pactul verde la nivel local transformat în Pact verde global, are rol crucial în viitorul cetățenilor europeni!”, a susținut Mariana Gâju, în discursul său.
Discussion about this post