Chiar dacă vara s-a încheiat, Organizația de Management a Destinației Mamaia Constanța continuă în ritm alert pregătirile pentru sezonul estival 2024. Se pune accent pe extinderea portofoliului de evenimente și pe derularea unei ample campanii de promovare, cu viziunea de a transforma zona Mamaia – Constanța într-o destinație atrăgătoare pentru o gamă diversificată de turiști.
Unul dintre avantajele unice ale stațiunii Mamaia și care ocupă un rol important în strategia de promovare urmărită de OMD, este proximitatea orașului Constanța. Astfel, destinația reușește să contureze o ofertă turistică adresată nu doar iubitorilor de distracție, dar și celor care sunt în căutare de experiențe culturale, istorice sau gastronomice. În plus, varietatea activităților pe care Constanța le oferă, tot timpul anului, permite prelungirea sezonului turistic mai mult decât în orice altă destinație de pe litoralul românesc.
„Oamenii trebuie să ne vadă. Mamaia este perla litoralului, polul distracției estivale. Noi suntem prezenți în tot ce înseamnă mass media regională, dar și pe internet. Evenimentele sunt organizate în colaborare cu direcția de Evenimente. Lucrurile merg înainte. Vom fi prezenți și la târgurile internaționale. Suntem în procedura de achiziție pentru strategia de marketing turistic. Aceasta ne va da strategia pentru următorii 6 ani de zile. Seria de evenimente din 2024 va începe de la 1 Mai și sperăm să se închidă undeva după jumătatea lunii septembrie ” , a transmis George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.
Discussion about this post