Regizorul Cristian Ilișuan si actorii Mircea Bravo, Bunica, Alexandra Spătărelu, Bob Radulescu, protagoniștii filmului „Nuntă pe bani” ajung pe 10 octombrie la Constanța pentru o sesiune Q&A, ocazionată de proiecția filmului programată la ora 20.10, pe marele ecran al Centrului Multifuncțional „Jean Constantin”.
Presărată cu umor, cu scene romantice și momente provocatoare, comedia regizată de Cristian Ilișuan promite o stare de bine de 90 de minute la cinema pentru întreaga familie.
Alături de Mircea Bravo, „Nuntă pe bani” îi are în distribuție pe o serie de actori talentați, printre care se numără Alexandra Spătărelu, Bob Rădulescu, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Elena Ivanca, Bunica din Chinteni, dar vor fi și apariții din zona de online, cum ar fi Ionuț Rusu și Ioana Chisiu.
„Nuntă pe bani” este produs de Bravo Films, în regia lui Cristian Ilișuan, imaginea e semnată de Andrei Băltărețu, sunetul de Daniel Soare și scenografia de Ana Gabriela Lemnaru. Scenariul aparține echipei creative din care fac parte Cristian Ilișuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui, Andrei Vereștiuc și Sergiu Floroaia.
Discussion about this post