Muzica latino are un nou rege, iar numele lui este Peso Pluma. Cântăreţul mexican a fost cel mai premiat artist la Billboard Latin Music Awards 2023, depăşindu-l pe portoricanul Bad Bunny, care domina piaţa şi ceremoniile de premiere de mai mulţi ani, scrie agenţia EFE.
Peso Pluma a primit opt premii, dintre care patru pentru „Ella Baila Sola”, colaborarea sa cu Eslabón Armado, şi premiul pentru cel mai bun nou artist al anului. Bad Bunny a plecat de la Watsco Center din Miami (SUA) cu şapte Latin Billboard-uri, majoritatea pentru hitul său „Tití Me Preguntó”.
Cu toate acestea, cel mai aplaudat moment al serii a fost show-ul lui Bad Bunny, care a marcat revenirea sa la o gală de premiere în limba spaniolă după o absenţă de patru ani. „Moscow Mule”, „Tití Me Preguntó”, „La Neverita”, „Me Porto Bonito” şi „Where she goes” au făcut parte dintr-un potpuriu, înainte de a interpreta cel mai recent single al său, „Un preview”.
La rândul său, Peso Pluma a repetat adesea un puternic „Arriba Mexico” în timp ce primea fiecare dintre distincţii. Triumful său la premiile Latin Billboard reflectă popularitatea tot mai mare a noilor ritmuri ale muzicii mexicane în Statele Unite şi în lumea hispanofonă.
„Ella Baila Sola” a intrat în istorie în 2023, devenind primul cântec regional mexican care a ajuns pe primul loc în Billboard 200, care măsoară popularitatea melodiilor la nivel mondial.
Câştigătorii premiilor Billboard Latin au fost selectaţi pe baza interacţiunilor fanilor cu muzica, a vânzărilor de albume şi cântece, precum şi a difuzării la radio şi a turneelor urmărite de Billboard şi Luminate pentru perioada 13 august 2022 – 12 august 2023.
sursa: Agerpres
Discussion about this post