Vor practica astronauţii din viitor acvacultura pe Lună? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă cercetătorii francezi, care au testat recent rezistenţa icrelor de biban la schimbările gravitaţionale, transmite luni AFP.
„Este foarte promiţător”, a declarat pentru AFP Cyrille Przybyla, cercetător în biologie marină la Institutului Francez de Cercetări pentru Exploatarea Mării (IFREMER), care a publicat recent un articol pe acest subiect în jurnalul ştiinţific Frontiers in Space Technologies.
În 2019, cercetătorul, specializat în acvacultură, a iniţiat programul Lunar Hatch (ecloziune selenară) şi a răspuns unui apel de idei de proiecte din partea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), în vederea instalării unei baze pe Lună.
„Odată cu revenirea cursei către Lună, ne întrebăm ce vom face pentru alimentaţia oamenilor”, a explicat el. „În prezent, toate naţiunile lucrează la (dezvoltarea de) salată sau tomate în spaţiu. Vor lipsi însă fibrele şi aminoacizii de origine animală importanţi pentru o dietă echilibrată”, a adăugat cercetătorul.
În plus, „a avea grijă de animale (când te afli) la 360.000 de kilometri de Pământ poate reprezenta un factor psihologic important”, a adăugat el.
Ideea lui constă în trimiterea unui mic acvariu cu latura de 10 centimetri conţinând 200 de icre către satelitul natural al Pământului. Peştele ar creşte într-un sistem de acvacultură cu circuit închis, alimentat cu apa deja prezentă pe Lună.
„Nu cunoaştem calitatea acestei ape. Când o vom cunoaşte, vom putea asocia un (tip de) peşte cu ea”, a explicat biologul.
Până acum, apa găsită în sistemul solar s-a dovedit sărată, ceea ce ar favoriza peştii care trăiesc într-un astfel de mediu, precum bibanul de mare, un peşte-model pentru acvacultură.
Însă, înainte de a construi sistemul de acvacultură, cercetătorii trebuie să se asigure că icrele vor rezista călătoriei pe Lună.
„Avantajul organismului acvatic este că se află în apă. Iar apa este un scut împotriva multor particule”, a explicat Przybyla.
Înainte de o eventuală punere în aplicare pe Lună, această cercetare ar putea avea un scop pe Pământ, pentru dezvoltarea de sisteme de producţie a peştelui fără impact asupra mediului. „Există un efect în oglindă între ceea ce vrem să facem pe Lună şi ce este Pământ”, a descris cercetătorul. „Pe Lună vrem să reciclăm toate moleculele pentru că este vorba despre un corp mort şi fiecare moleculă este important de reciclat. Pe Pământ vrem mai degrabă să protejăm bogăţia mediului”, a explicat el.
Discussion about this post