Atenționare pentru tulcenii care aleg să doneze haine uzate

Direcția de Asistență și Protecție Socială are misiunea de a distribui îmbrăcămintea colectată persoanelor aflate în dificultate. Cu toate acestea, atunci când fac trierea, angajații instituției constată că, printre hainele ambalate și curate, descoperă adesea îmbrăcăminte ruptă, murdară, inclusiv articole de lenjerie intimă, șosete găurite sau pantofi desperecheați.

Reciclarea unei haine poate însemna și donarea ei spre reutilizare, însă numai cu condiția ca aceasta să fie în stare bună. Hainele care nu mai pot fi purtate sunt deșeuri, care se depozitează în pubela neagră, se sortează la stația de colectare și sunt destinate reciclării.

Deșeurile textile pot fi depuse la retailerii care organizează campanii de reciclare, iar în schimbul hainelor vechi, cei care donează pot obține vouchere pentru cumpărături.

Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea asigură modul de repartizare al obiectelor donate și mentenanța containerelor:

 ANL / C5 – zona Penny – Parohia Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Dimitrie

 Str. Buna Vestire – Biserica Grecească

 E3 / Spital – Parohia Sf. Treime

“Lotizare” – Parohia Sf. Ilie

 “Dalas” – Parohia Intrarea în Biserica a Maicii Domnului

 Str. Eroilor – Parohia Acoperământul Maicii Domnului

 Str. Nicolae Bălcescu – Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena

 Str. Viticulturii – Capela Cimitir (Capela Sfântul Arhanghel Gavril)

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal