În contextul digitalizării administrației publice, începând cu data de 03.07.2023, activitatea agențiilor fiscale a fost reorganizată în scopul eficientizării serviciilor publice și reducerii timpilor alocați soluționării operațiunilor fiscale.
Astfel, începând cu data sus-menționată, prezentarea la ghișeele instituției se face exclusiv în baza unei programări pe website-ul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, www.spit-ct.ro, accesând secțiunea Servicii online/Programarea la ghișee sau prin intermediul aplicației e-Tax mobile SPIT.
Serviciul pus la dispoziție oferă posibilitatea selectării agenției, zilei și orei dorite, precum și atașarea documentelor necesare efectuării operațiunilor fiscale, reducând astfel timpul petrecut în sediile instituției.
Operațiunile de încasare a obligațiilor fiscale datorate bugetului local, sunt asigurate în toate agențiile fiscale, fără programare, la casieriile special amenajate, în baza bonurilor de ordine eliberate de sistemul electronic de dirijare și ordonare.
Contribuabilii care se prezintă în sediile agențiilor fiscale, fără programare la ghișee, vor primi suport la biroul de Registratură/Informații, unde vor fi îndrumați de angajații instituției, în vederea soluționării situațiilor fiscale.
Pe această cale, instituția readuce în atenție și recomandă utilizarea serviciilor publice rapide și sigure, dezvoltate și puse la dispoziție pe website-ul instituției www.spit-ct.ro prin intermediul platformei online de impozite și taxe e-Tax SPIT.
Disponibilă atât în varianta desktop, pe site-ul instituției, www.spit-ct.ro, cât și în varianta e-Tax Mobile SPIT, pe dispozitivele mobile, prin descărcarea aplicației, din AppStore sau Google PlayStore, platforma poate fi accesată de oriunde, în orice moment.
Contul de utilizator și parola pot fi obținute prin completarea unei cereri online accesând site-ul instituției, sau la orice ghișeu al agențiilor fiscale.
Susține alături de SPIT digitalizarea serviciilor publice și poți beneficia de rapiditate și siguranță în accesarea serviciilor publice.
Online este mai simplu!
Discussion about this post