La Constanța, ca în Pisa. Și nu ne referim la clădirile pline de istorie sau la străduțele pitorești, ci la faptul că un stâlp înclinat veghează de luni bune chiar în centrul orașului.
În imagini se vede clar cum, cel mai probabil în urma amplelor lucrări, baza stâlpului a fost scoasă din pământ și acum corpul de iluminat stradal pare că stă să cadă în orice moment.
Oamenii se tem că vântul puternic, specific Dobrogei ar putea pune la pământ corpul de iluminat.
Iar situația nu este singulară. Și pe strada Tiberiu Brediceanu din municipiul Constanța, există un stâlp în poziție înclinată.
În Google Play și App Store există aplicația „Sesizări Constanța”, lansată de Primăria Constanța, care are o categorie în care se pot reclama stâlpii înclinați.
Probabil că municipalitatea speră ca pe modelul turnului din Pisa, oamenii să vină masiv la malul mării pentru a se fotografia cu „monumentul” și a aduce bani la bugetul local.
Însă până când Constanța va fi renumită din acest motiv, locuitorii orașului dau vina pe lucrările de mântuială și pe neglijența autorităților.
Discussion about this post