În timp ce constănțeanul se ofilește în trafic, în buza șanțurilor care brăzdează urbea răsar cu miile – din nou – crizanteme. „Încep plantările de toamnă”, anunță cu mândrie autoritățile locale.
„Fără îndoială, printre cele mai frumoase flori de toamnă sunt crizantemele, care ne încântă în fiecare an cu mirosul lor inconfundabil și cu explozia de culori ce inundă parcurile, jardinierele sau aliniamentele stradale” – totul pare o poezie și poate că așa ar fi și în teren, dacă n-ar fi peste tot cratere, utilaje, moloz, nervi și ambuteiaje…
În tabloul deja bine cunoscut, 5 mii de fire își vor împleti parfumul cu mirosul de carburant ars de pomană prin intersecțiile care arată mai degrabă ca niște uriașe parcări.
Alții, mai mici, joacă însă la un cu totul alt nivel la capitolul verde. Tulcea, de exemplu, mizează tot pe 5.000, dar este vorba despre mai bine de 5.000 de metri pătrați, suprafață pe care va amenaja, pe malul Lacului Ciuperca, un Rosarium. Acesta va avea 7.450 de fire de trandafir din 150 de soiuri, 52 de arțari argintii, 888 de arbuști și 589 plante erbacee perene.
Terenul va fi dotat cu sistem de irigație prin picurare și aspersie, grădina va fi mobilată cu 75 bănci, iar aleile nu vor fi betonate, ci din pietriș compactat cu nisip. De asemenea, va fi modernizat și sistemul de iluminat, astfel încât Rosarium-ul să poată fi admirat și pe timpul nopții. Da, știm, în Constanța sunt locuri pe unde abia vezi să mergi, darmite să mai ai lumină destulă să și studiezi ce e prin jur…
Dorel n-a pus însă mâna pe topor la Tulcea, ca să facă loc Rosarium-ului. 19 pini aflați în perimetrul destinat grădinii au fost relocati – 10 în parcul Veolia și 9 în Parcul Personalităților.
La Constanța se pare totuși că pasiunea este pentru săpat – fie pentru plantat flori, fie pentru căscat gropi, fie pentru adâncit șanțuri…
Discussion about this post