Cadillac, unul dintre cei trei membri ai trupei B.U.G. Mafia, se află în spital, în urma unui infarct minor, au anunțat colegii săi, într-un mesaj pe pagina de facebook.
„După câteva zile în care a avut o stare generală mai proastă, (…) doctorii i-au spus că, practic, a suferit un infarct minor. Acum se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru o serie de investigații suplimentare”, au transmis membrii trupei.

În acest context, medicii i-au recomandat lui Cadillac – în vârstă de 47 de ani – ca, în perioada următoare, să evite efortul prelungit, inclusiv aparițiile pe scenă. Așadar, la concertul de sâmbătă, de la Cluj, vor urca pe scenă doar Uzzi și Tata Vlad.





