Un cățeluș a fost, ieri, la un pas de moarte! Micul patruped a pornit în „cercetare” prin satul Iazurile, din județul Tulcea și a „cercetat”, până a ajuns într-o fântână adâncă de 9 metri. Norocul lui a fost că o persoană iubitoare de animale a sunat la 112, iar pompierii s-au mișcat foarte eficient și au reușit să-l salveze.
„Să-i spunem ‘Grivei’ acestui suflețel patruped din Iazurile care, curios din cale-afară, a ales să ‘cerceteze’ o gaură pe care a descoperit-o în aventura lui din această dimineață. Locul cercetat avea nici mai mult, nici mai puțin de 9 metri adâncime. Când s-a aventurat să vadă ce se află pe fundul fântânii, a simțit, probabil, în fiecare celulă din corp adrenalina”, au transmis, aseară, reprezentanții Inpsectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta Tulcea.
Alertați prin apel la 112, pompierii au ajuns la el să-l salveze.
„Vă asigurăm că Grivei este teafăr, nevătămat și a aflat că cele mai sigure găuri de cercetat sunt cele făcute cu propriile lăbuțe”, este mesajul transmis de pompieri, care îi încurajează pe proprietarii de fântâni să le semnalizeze și să le acopere, pentru că nu numai animalele sunt expuse riscului de a cădea în ele, cât și copiii.
Discussion about this post