Farul are o singură variantă: VICTORIA

În ultima etapă din sezonul regular Farul Constanța pentru a obține prezența în play-off este obligată să câștige meciul de acasă cu ultima clasată din SuperLigă, FC Botoșani.

Meciul se anunță foarte greu pentru formația condusă de Gheroghe Hagi, deoarece numai puțin 9 jucători sunt accidentați.

Întâlnim un adversar cu o mare experiență în prima ligă. Locul pe care îl ocupă în clasament probabil că e doar o situație de moment. FC Botoșani e capabilă să facă un joc foarte bun, dar și să greșească. Sperăm să jucăm foarte bine, să fim într-o zi fastă, să avem capacitatea de a face fotbalul nostru și să marcăm. Ne dorim foarte mult victoria. Avem nevoie de cele trei puncte, pentru că în ultimele două meciuri acasă nu am câștigat. E momentul să vină victoria pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.

Sursă foto: farulconstanta.com

Ne dorim să câștigăm. Nu știu dacă locul din clasament reflectă valoarea lui FC Botoșani. Au echipă bună, dar au avut ceva ghinion la meciurile de până acum, ajungând pe ultima poziție. Nu trebuie să ne relaxăm, ci să jucăm foarte serios și să câștigăm, pentru că evoluăm acasă, având nevoie totodată și de puncta”, a punctat și Constantin Budescu.

Tânărul mijlocaș al Farului, Constantin Grameni este conștient că disputa cu echipa din Botoșani este foarte grea și campioana trebuie să se mobilizeze la maximum pentru obținerea celor 3 puncte.

Va fi un meci greu, FC Botoșani e o echipă în criză de puncte. Faptul că sunt pe ultimul loc nu arată valoarea lor. Campionatul e foarte strâns, orice echipă poate învinge orice adversar. Meciurile sunt mereu disputate, cum va fi și acesta, dar sperăm să câștigăm, pentru că în ultimele meciuri nu am reușit”, spune mijlocașul Constantin Grameni.

Meciul dintre cele două formații este programat pe Arena Centrală din cadrul Complexului Gheorghe Hagi din Ovidiu, duminică – 5 noiembrie, de la ora 17.30.

SuperLigă, etapa a 15-a

Vineri, 3 noiembrie

Poli Iași – Oțelul Galați 1-1

Sâmbătă, 4 noiembrie

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Petrolul Ploiești 0-0

Universitatea Craiova – FCU 1948 Craiova 1-1

Duminică, 5 noiembrie

Ora 15.00: Universitatea Cluj – FC Voluntari

Ora 17.30: Farul Constanța – FC Botoșani

Ora 20.30: FCSB – Rapid

Luni, 6 noiembrie

Ora 18.00: UTA – Dinamo

Ora 21.00: FC Hermannstadt – CFR Cluj.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal