Aproape 300 de copii au văzut, luni, primele proiecţii organizate în cadrul Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr Kinodiseea, Tulcea găzduind anul acesta cel mai mare eveniment de acest tip de la nivel naţional.
Coordonatorul atelierelor care se desfăşoară în cadrul festivalului, Paul Ruben Grec, a declarat luni, în timpul unei conferinţe de presă, că până anul acesta cel mai mare eveniment al festivalului Kinodiseea avea loc la Bucureşti, însă el a fost mutat la Tulcea datorită reacţiei publicului.
„Publicul de aici ne-a impresionat la fiecare ediţie şi dorim să ne revanşăm cu cât mai multe activităţi şi cât mai multe filme bune. Ediţia de anul acesta are şapte zile, comparativ cu cele patru zile pe care le avea până acum şi, pe lângă cele două filme pe zi, prezentate la Teatrul Jean Bart, în weekend vor fi şi proiecţii de lungmetraj la Casa Avramide’” a afirmat Paul Ruben Grec.
De asemenea, numărul atelierelor a crescut, copiii putând învăţa anul acesta actorie, muzică, dar şi magie.
„M-am bucurat că am fost reinvitat aici, după atelierele de percuţie din vară. Au fost trei zile de ateliere, iar după ce au venit în fiecare zi, la final m-au întrebat când mai vin în Tulcea” a declarat Emi Ionescu, actor şi coordonatorul atelierului de percuţie.
Directorul festivalului Kinodiseea, Daniel Mitulescu, a menţionat că anul acesta festivalul va ajunge şi în unele şcoli tulcene.
El a mulţumit autorităţilor tulcene pentru sprijin, iar acestea şi-au exprimat speranţa ca şi anul viitor festivalul să poată fi susţinut. Potrivit organizatorilor, luni, primele proiecţii oferite gratuit elevilor au adus la Teatrul ‘Jean Bart’ circa 300 de elevi.
„Este un eveniment cultural la care şi copiii trebuie să participe, pentru că astfel îi formăm ca spectatori şi le trezim dragostea pentru cultură, pentru film, pentru alte activităţi decât cele legate de mediul online şi calculator”, a afirmat profesoara Elena Dascălu, însoţitoarea unor elevi ai Şcolii gimnaziale ‘Nifon Bălăşescu’ din municipiul Tulcea care au participat la prima proiecţie din cadrul festivalului.
Înscrierile elevilor la proiecţiile şi atelierele organizate în cadrul festivalului se fac prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, participarea copiilor la acestea fiind gratuită.
Kinodiseea se va încheia duminică şi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Tulcea şi Administraţia Fondului Cultural Naţional.
sursa: AGERPRES
Discussion about this post