Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2022 referitoare la instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit în vederea obţinerii făinii de grâu, a uleiurilor şi grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, introducând între beneficiari şi pe cei care se ocupă cu obţinerea făinii de secară.
S-au înregistrat 260 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.
Proiectul are ca obiect de reglementare instituirea unei scheme având ca obiectiv acordarea unui grant financiar operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor şi grăsimilor, a produselor lactate, a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă prin compensarea parţială a creşterii costurilor suportate legate de constituirea stocurilor de materie primă şi a costurilor legate de transport, depozitare şi procesare, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
„Prezenta ordonanţă de urgenţă instituie o schemă de ajutor de stat sub formă de grant acordat operatorilor din industria de procesare a cerealelor şi de fabricare a uleiurilor pentru obţinerea de făină de grâu, secară, mălai şi ulei de floarea soarelui, operatorilor din industria de fabricare a produselor lactate în scopul prelucrării şi procesării laptelui crud materie primă şi operatorilor din industria fabricării preparatelor pentru hrana animalelor de fermă în scopul obţinerii de furaje combinate”, prevede actul normativ.
De asemenea, schema de ajutor de stat sub formă de grant va fi acordată în vederea compensării parţiale a creşterii costurilor de transport, depozitare şi procesare suportate de operatorii economici din industriile de procesare a cerealelor şi de fabricare a uleiurilor, de fabricare a produselor lactate, de fabricare a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, precum şi în vederea compensării parţiale a creşterii costurilor suportate de aceştia cu privire la constituirea stocurilor de materie primă de grâu, secară, porumb, orz, floarea soarelui, şrot de floarea soarelui, soia, şrot de soia şi rapiţă, lapte crud materie primă.
Potrivit unui amendament introdus de deputaţi, materiile prime utilizate de către operatorii economici, beneficiari ai prezentei scheme, trebuie să fie produse pe teritoriul României şi să respecte legislaţia privind trasabilitatea produselor agricole prevăzute în Anexa nr. 1 la Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.
Schema se aplică până la data de 30 iunie 2023 inclusiv, pe întreg teritoriul României, şi se cumulează cu ‘orice alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat pe secţiunea 2.1 – Ajutoare limitate pct. 41 lit. a) din Comunicarea Comisiei Europene (2022/C131/01), cu respectarea pragului maxim de 500.000 euro/beneficiar’.
Orice sume primite prin alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat se vor deduce din pragul maxim al grantului financiar de 500.000 euro/beneficiar, care se poate acorda în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat.
Pentru a fi eligibili la acordarea grantului prevăzut de prezenta schemă, beneficiarii trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, mai multe condiţii, una dintre ele fiind de a constitui stocuri de materii prime produse pe teritoriul României necesare procesării, respectiv stocuri de grâu şi/sau secară în perioada 1 august 2022 – 1 decembrie 2022 inclusiv sau stocuri de porumb în perioada 1 august 2022 – 1 decembrie 2022 inclusiv sau stocuri de floarea soarelui în perioada 1 august 2022 – 1 decembrie 2022 inclusiv sau stocuri de lapte crud materie primă în perioada 1 august 2022 – 1 decembrie 2022 inclusiv sau stocuri de materii prime pentru furaje combinate, respectiv grâu şi/sau secară şi/sau orz şi/sau porumb şi/sau soia şi/sau rapiţă şi/sau şrot de floarea soarelui şi/sau şrot de soia, în perioada 1 august 2022 – 1 decembrie 2022 inclusiv.
Potrivit proiectului adoptat, ‘nivelul stocurilor constituite pentru care se acordă grantul financiar maxim este de 14.280,00 tone de grâu şi/sau secară sau 14.280,00 tone porumb sau 9.615,00 tone de floarea soarelui sau 10.000,00 tone lapte crud materie primă sau pentru obţinerea de furaje combinate 10.600,00 tone constituite din grâu şi/sau secară şi/sau orz şi/sau porumb şi/sau soia şi/sau rapiţă şi/sau şrot de floarea soarelui şi/sau şrot de soia’.
Resursele financiare totale necesare implementării schemei sunt de 985.740.000 lei, echivalent al sumei de 200.000.000 euro, calculate la cursul valutar de schimb.
Deputaţii au modificat distribuirea acestei sume, stabilind că vor fi alocate 100.000.000 euro, în loc de 114.000.000 euro, pentru beneficiarii cu cod CAEN 1061 – Fabricarea produselor de morărit, în vederea obţinerii de făină de grâu şi secară; 10.000.000 euro pentru beneficiarii cu cod CAEN 1061 – Fabricarea produselor de morărit, în vederea obţinerii de mălai; 42.730.000 euro pentru beneficiarii cu cod CAEN 1041 – Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, în vederea obţinerii uleiului comestibil de floarea soarelui; 17.270.000 euro, în loc de 13.270.000 euro, pentru beneficiarii cu cod CAEN 1051 – Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor; 30.000.000 euro, în loc de 20.000.000 euro, pentru beneficiarii cu cod CAEN 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, în vederea obţinerii de furaje combinate.
„Cererile pentru solicitarea de granturi, precum şi documentele prevăzute (…) se vor depune sau transmite în termen de 25 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, mai prevede actul normativ.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.





