Caz șocant în satul Darabani, din județul Constanța! O pisică a fost ucisă cu bestialitate, dintr-un motiv stupid: a dărâmat niște flori!
Imaginile sunt atât de șocante, încât nu putem să le publicăm, în format video. Acestea însă au fost înaintate polițiștilor constănțeni.
Iată ce s-a întâmplat, din informațiile pe care le avem până la acest moment:
Un tânăr din satul constănțean Darabani a ucis pisica, pe care a luat-o în casă, pe motiv că bietul animal a dărmat niște flori. Criminalul ar fi avut drept complice o fată care locuia cu el.
Una dintre persoanele care a participat la crimă chiar a filmat scena de groază, iar cei care au intrat în posesia videoclipului l-au făcut public.
Așteptăm ca Poliția să ia măsuri, având în vedere faptul că a fost sesizată în mod oficial.
UPDATE: Ce spun polițiștii
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la o pisică ce ar fi fost omorâtă într-un imobil din orașul Negru Vodă, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor fără drept, cu intenție, faptă prevăzută de Legea 205/2004.
Totodată, polițiștii au identificat două persoane bănuite de comiterea faptei, cercetările în cauză fiind continuate”,
este mesajul transmis de IPJ Constanța.
Discussion about this post