Meciurile de luni din Preliminariile CE 2024 au adus în prim plan noi echipe care și-au obținut dreptul de a merge la turneul final de anul viitor din Germania.
Italia (campioana europeană en-titre), Cehia și Slovenia au obținut luni calificarea la Euro 2024. Pentru marți a mai rămas disponibil un singur loc din preliminarii.
După ce Italia (remiză albă cu Ucraina), Cehia (victorie cu 3-0 contra Moldovei) și Slovenia (2-1 cu Kazahstan) și-au asigurat biletele pentru turneul final din vara anului viitor din Germania, a mai rămas un singur loc disponibil din faza grupelor.
Lupta se va da între Croația și Țara Galilor. Croații au un avantaj de două puncte înainte de ultima etapă de marți, 21 noiembrie.
Astfel, Croația va evolua pe teren propriu contra Armeniei, în timp ce Țara Galilor va întâlni acasă o echipă deja calificată, Turcia.
Ultimele trei locuri disponibile pentru Euro 2024 vor veni din Liga Națiunilor, după barajele din luna martie a anului viitor.
Euro 2024, echipele calificate la cea de-a 17-a ediție a competiției:
Germania (țară gazdă)
Spania (câștigătoarea Grupei A)
Scoția (locul doi în Grupa A)
Franța (câștigătoarea Grupei B)
Olanda (locul doi în Grupa B)
Anglia (câștigătoarea Grupei C)
Italia (locul doi în Grupa C)
Turcia (Grupa D, rămâne de stabilit locul)
Albania (câștigătoarea Grupei E)
Cehia (locul doi în Grupa E)
Belgia (câștigătoarea Grupei F)
Austria (locul doi în Grupa F)
Ungaria (câștigătoarea grupei G)
Serbia (locul doi în Grupa G)
Danemarca (câștigătoarea Grupei H)
Slovenia (locul doi în Grupa H)
România (Grupa I, rămâne de stabilit locul)
Elveția (Grupa I, rămâne de stabilit locul)
Portugalia (câștigătoarea Grupei J)
Slovacia (locul doi în Grupa J)
Tragere la sorți a grupelor pentru Euro 2024 va avea loc în data de 2 decembrie, de la ora 19:00 (ora României) la „Elbphilharmonie” din Hamburg.
La tragerea la sorți se ține cont în primul rând de câștigătoarele de grupe, iar mai apoi de ocupantele locurilor 2.
Discussion about this post