Cum a fost posibil ca un pachet de droguri să ajungă pe o plajă din Constanța, dar mai ales de unde provin acestea și care era destinația finală, sunt întrebari la care autoritățile refuză să răspundă deocamdată. Cercetările au fost preluate de DIICOT, iar instituția nu a oferit un punct de vedere. Poliția de Frontieră se delimitează de acest caz, iar în tot acest timp surse din anchetă susțin că nu este exclus ca în perioada următoare să mai apară și alte pachete. Se iau în calcul două variante: fie provin de la o captură veche din 2019, fie vorbim de un transport nou.
Descoperirea a fost făcută de un trecător, într-un cartier de lux al orașului, chiar pe malul mării. Pachetul cântărește 1.028 de grame și se bănuiește că ar fi vorba despre cocaină, însă o expertiză de laborator va stabili exact despre ce substanță este vorba și de unde provine aceasta. Pentru verificarea zonei a fost adus și un câine specializat în depistarea drogurilor.
„Nu este simplu că sunt mirosuri, iar ei este posibil să fie antrenați cu aceste mirosuri de plaje, de descompunere ale substanțelor chimice biologice, organisme din mare. Este vorba de vânt, care deranjează, mătură mirosurile. Aceste elemente restrâng profesioniștii. Trebuie să fie plimbat să cunoască bine locurile adiacente plajei, mării”, susține doctorul în științe Adrian Bîlbă.
Pachetul seamănă izbitor cu cele recuperate de pe plajele litoralului, în luna martie 2019, atunci când s-a reușit capturarea a nu mai puțin de 2 tone de cocaină, fie de pe mare, fie de pe uscat. Atunci a fost vorba de cocaină cu o puritate de 90 la sută, provenită din Brazilia. S-a stabilit că traficanții aduceau drogurile cu vaporul, ancorau în Marea Neagră, le montau GPS, iar de aici erau recuperate cu bărcile de complici. Acum experții au dubii însă că, un pachet cu droguri, ar fi putut să plutească patru ani pe mare, fără să se scufunde.
„Patru ani e greu să plutească pe mare în condițiile atmosferice, condițiile de temperatură și salinitate. Este importantă și analiza drogurilor, să se stabilească tipul și concentrația și ce adjuvanți adăugați și mai sunt și transbordările din vapoare mari în ambarcațiuni mici și graba, presiunea, produc dezechilibre celor care tranzbordează și se pot pierde câteva colete”, precizează Adrian Țone – expert droguri.
Specialiștii spun că poate fi un nou transport de droguri de mare risc. De regulă pe vreme urâtă se încearcă aducerea lor în apă pentru că atunci sunt greu de depistat. Traficanți de droguri folosesc aceste rute alternative ca să aducă cocaină din America Latină, în Europa. Traficanții le preferă din cauza controalelor severe din porturile mari, cum ar fi Anvers, Hamburg, Rotterdam. În 2019 sistemul SCOMAR nu a funcționat la capacitate maximă și nu este exclus ca nici de data aceasta sistemele de detecție, oricât de performante ar fi ele, să nu fi observat o eventuală ambarcațiune de mici dimensuni din care să fi căzut drogurile.
„Cea mai plauzibilă variantă este de pe mare, acest pachet datorită furtunii să fi căzut de pe o ambarcațiune. Mai este și varianta ca el să fi fost scufundat din vechea captură din 2019. Depinde unde, cum au fost ambalate, puțin probabil ca ele să reziste. Rutele principale sunt prin vestul Europei prin Anvers, Hamburg, dar se evită acestea din cauza controalelor stricte și monitorizărilor făcute de structurile internaționale. Aici știți și dumneavoastră că avem mari probleme pe zona de verificare scaning și atunci se aleg aceste rute, pentru că se intră mai ușor în UE cu aceste substanțe. Traficanții iau în considerare orice problemă se informează și profită de orice slăbiciune. În 2019 se discută că SCOMAR, nu a funcționat”, precizează șeful CRPECA Constanța, cms.șef Marius Cristian Oprișan.
Polițiștii avertizează populația că, în cazul în care găsesc astfel de pachete, să sune la 112, pentru că simpla deținere a drogurilor de mare risc este o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea în România.
Discussion about this post