Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va lansa mâine volumul „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”.
Lansarea va avea loc, începând cu ora 18.00, la standul Editurii Litera din cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”, ce se desfășoară la Romexpo (Pavilionul Central).
Evenimentul este organizat de Asociația Proiectul România 2030 și Editura Litera.
„Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mi-a permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintr-o țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social, menit să reconfigureze temeiurile vieții noastre publice”, punctează Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Jens Stoltenberg, secretarul General al NATO, susține faptul că Mircea Geoana prezintă o viziune care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ.
„O analiză politică a vremurilor noastre realizată cu măiestrie. Ca un om de stat experimentat și ca lider politic interesat de destinul și de bunăstarea țării sale, Mircea prezintă o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ”, punctează Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.
Discussion about this post