21 de autobuze electrice noi li se vor adaugă celor 20 deja existente în parcul auto al CT BUS, anunță primarul Vergil Chițac.
Cele 21 de autobuze electrice noi, cu o lungime de 10 metri, vor dispune de aer condiționat și facilități de plată cu cardul. Vehiculele urmează să intre pe circuitul liniilor de călătorie 3, 42, 5B, după perioada verificării tehnice de aproximativ 3 luni.
“În viitorul apropiat vom beneficia de încă 22 de autobuze electrice finanțate prin PNRR, Componenta 10 – Fondul local, care vor fi folosite pentru transportul intercomunitar între Constanța, Valu lui Traian, Cumpăna, Ovidiu și Năvodari”, a precizat primarul.
Edilul a militat, în anunțul său, și pentru folosirea mijloacelor de transport în comun, mai ales că sunt electrice și nu poluează.
“Acestea contribuie la creșterea calității aerului, prin reducerea emisiilor de carbon. De asemenea, dacă am opta mai des pentru deplasarea prin intermediul mijloacelor de transport în comun, am contribui și la decongestionarea traficului”, a punctat el.
Discussion about this post