Vasile Dîncu: Pe front nu poate merge cineva care nu a făcut armata

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat, luni seară, la Digi24, că s-a exagerat privind un draft al situației de criză, ce a ajuns în presă, susținând că nimeni nu poate aduce în armată pe cineva neinstruit, iar pe front nu poate merge cineva care nu a făcut armata, exagerându-se referitor la mobilizarea celor între 18 și 60 de ani.

„Nicio lege nu poate spune asta, pentru că în Constituție și în legile vechi ale apărării se spune că se constituie rezerva activă a României, dar asta înseamnă că oamenii lucrează la locul lor de muncă. De exemplu poate că în momentul acela sunt o serie de componente ale legii care spun că nu poți să plece cadrele militare în concediu sau să-și dea demisia sau alte lucruri care țin de această zonă. Nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit, chiar dacă are 20 de ani, nu poate să meargă pe front cineva care n-am făcut armata. Au fost puse nepotrivit acolo, cei care le-au pus, fără să se gândească într-un context”, a declarat Dîncu, la postul de televiziune.

Draftul ajuns în presă ca un colaj a mai multor legi, o propunere la care, ulterior, s-a renunțat, în favoarea unui proiect de trei legi privind securitatea națională: proiectul pentru managementul situației de criză, legea apărării cibernetice și modificări la Legea 446/2006 a apărării naționale care vizează mobilizarea populației și a economiei în timpul unui posibil război, cât și reglementări importante referitoare la Agenția Rezervelor Statului și Situațiilor Speciale.

„A trebuit să facem modificări care nu țin de securitate sau comunicare, ci pur și simplu reguli de organizare”, a explicat ministrul.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal