Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a avut astăzi o întrevedere cu omologul său belgian, Ludivine Dedonder, în baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Oficialul român a vorbit printre altele și despre contractul privind programul de înzestrare „Corvetă multifuncţională”, care potrivit acestuia va fi probabil semnat la finalul lunii aprilie.
Vasile Dîncu a mai precizat faptul că mai sunt câteva lucruri minime de negociat și se așteaptă un răspuns din partea asocierii Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa.
„Pe de altă parte, întrebarea legată de contractul cu corvetele, este o procedură legală de dotare a armatei, de înzestrare a armatei române prin licitație, așa cum a fost și prin negociere. În acest moment ne aflăm pe ultimii metri ai negocierii. Așteptăm răspunsul din partea asocierii dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța, sunt încă câteva lucruri minime de negociat în interiorul acestei asocieri și, evident, relația cu Romtehnica”, a precizat ministrul Vasile Dîncu.
De asemenea, întrebat de presă cu privire la faptul că s-ar tergiversa semnarea contractului pentru înzestrarea cu corvete, acesta a ținut să menționeze faptul că Romtehnica nu blochează negocierile.
„Romtehnica nu blochează în niciun fel nicio negociere. Romtehnica face un singur lucru, nu poate să nu respecte legea şi obligaţiile pe care cei doi parteneri din asociaţie şi le-au luat la început, atunci când s-au angajat în această competiţie. Probabil că finalul lunii aprilie este momentul când vom putea lua o decizie finală”, a punctat Ministrul Apărării Naționale.
Discussion about this post