Fotbaliștii Farului consideră că anul 2024 poate fi un nou început

Farul s-a reunit joi, 4 ianuarie, în vederea pregătirii ultimei părți a sezonului 2023-2024, iar Ionuț Larie și Andrei Artean au oferit și primele declarații.

Iată ce a declarat căpitanul campioanei României, Ionuț Larie:

„A fost o vacanță scurtă, la fel ca în ultimii ani, dar a fost una suficentă zic eu. Gîndurile noastre în această perioadă sunt ca să ne pregătim foarte foarte bine pentru a ne îndeplini obiectivele.

Într-adevăr, în acest an lupta pentru calificarea în play-off este cea mai dificilă de când s-a înființat acest formula de campionat. Vom vedea dacă vom reuși acest lucru. Sperăm să reparăm ce am făcut mai puțin bun în partea a doua a anului 2023 și în acest an să avem multe victorii și să-i facem pe suporterii noștrii fericiți”.

La rândul lui, un alt veteran al Farului, Andrei Artean, a menționat:

„Anul 2023 a fost unul, practic, împărțit în două. Dacă în prima parte am reușit să am cea mai bună perioadă din cariera mea ca fotbalist, câștigând alături de colegi mei titlul national. A fost o perioada foarte frumoasă pentru noi, în care am participat și în Cupele Europene.

Apoi, în partea a doua a anului, nu am mai repetat acele evoluții și rezultate frumoase și am dezamăgit în campionat, dar și pe suporterii noștri.

Sperăm ca de la primul meci din acest an să arătăm altfel să câștigăm iar și să ne îndeplinim acel obiectiv principal acela de a intra în play-off”,

Primul joc oficial din 2024 pentru Farul Constanța va fi pe 21 ianuarie, în deplasare, cu Universitatea Craiova, în etapa a 22-a din Superligă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal