Suntem tot mai conectați la rețelele sociale și la tot ce înseamnă lumea din online și mulți uită să se desprindă pentru câteva secunde, chiar și atunci când trec strada. Unii au inclusiv căști pe sau în urechi, așa că traversează practic „în orb”. În acest context, au apărut și la Constanța zebre în ton cu periculosul obicei specific epocii tehnologiei.
Pe bulevardul Mamaia, de exemplu, în buza trotuarului, fix înainte de trecerea de pietoni, sunt două semne mari, vizibile, desenate pe asfalt, care avertizează că folosirea telefonului mobil și utilizarea căștilor sunt interzise în momentul traversării.
Și nu este deloc o joacă. O statistică a Poliției Române arată că în primele nouă luni din 2023, în România au avut loc aproape 3.000 de accidente grave, soldate cu moartea a 1.006 persoane și rănirea gravă a altor 2.340. Cele mai multe evenimente rutiere – 515 – au avut loc din cauza „indisciplinei pietonilor”, iar bilanțul este de 199 de morți și 320 de răniți.
Astfel de marcaje pe asfalt există și în Ungaria. Iar în Statele Unite, pe anumite sectoare de drum cu probleme este blocat accesul la rețeaua mobilă, atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi, pentru a limita numărul accidentelor. În Olanda în schimb au fost montate semafoare chiar în asfalt, ca să fie observate mai ușor de cei care stau cu ochii în telefon.
Discussion about this post