În contextul în care exportul și importul de orice tip de marfă cu precădere cereale și produse petroliere, din și înspre Ucraina a devenit tot mai greu din cauza conflictului armat cu Rusia, Portul Constanța s-a transformat într-un adevărat hub care a preluat mare parte din această marfă.
În aceste condiții, operațiunile de încărcare-descărcare s-au intensificat, cantitățile manevrate s-au dublat și a fost nevoie de investiții majore pentru a face față. Au înțeles asta și operatorii și transportatorii portuari, care la rândul lor au făcut investiții noi în dotarea și mărirea capacității de transport, depozitare și manevrare.
Cel mai mare rezervor construit după 1989
În acest sens a fost finalizată construcţia unui rezervor de capacitate 55.000 mc, în care poate fi depozitată motorină, benzină sau țiței, în funcție de cererea pe care operatorul economic o are.
Rezervorul are o capacitate de stocare de 55.000 și este cel mai nou și amplu obiectiv de investiții al societăţii şi totodată cel mai mare rezervor construit după 1989.
Rezervorul este prevăzut cu un capac metalic flotant, are o înălțime de 18 m, diametru de 60 m şi o cuvă de 10.000 mp, la contruirea acestuia fiind utilizate 900 tone de metal. Această nouă capacitate de depozitare era o necesitate stringentă pe fondul actualei situații geopolitice și oferă posibilitatea de a putea fi utilizat atât pentru ţiţei, cât şi pentru motorină în funcţie de solicitările pieței/clienţilor.
În paralele investițiile au continuat. A mai fost amenajată o parcare suplimentară pentru 200 de cisterne, o aplicație mobilă pentru control trafic cisterne, o stație încărcare-descărcare, nouă cu patru stații concomitente. Se pot încărca-descărca 100 de cisterne în 24 de ore în plus față de ce se făcea până acum. În port, s-a modernizat instalația unde pot să descarce vapoare de motorină de capacități până la 90 mii tone.
„Pe de o parte, pentru constănţeni înseamnă şansa de a îşi reinventa comunitatea într-o zonă centrală a oraşului, printr-un proiect de regenerare urbană de o dimensiune fără precedent, cred, la nivelul României, printr-un parteneriat între o companie cu capital majoritar de stat, Oil Terminal, şi un dezvoltator privat român, care vor da Constanţei o nouă faţă şi vor pune oraşul pe hartă efectiv pe tot parcursul anului. (…) Acest nou rezervor permite şi face parte din acest plan de a muta capacităţi de stocare în Sud, acolo unde nu interferează cu viaţa cotidiană a comunităţii. (…) Cred că este o veste foarte bună că în România se închid, se termină mari proiecte de investiţii înainte de termen. (…) Vă felicit, înseamnă şi şansa companiei de a se dezvolta în continuare, de a atrage noi clienţi, de a pune în valoare portofoliul pe care îl are în prezent, cât şi şansa României de a puncta la nivel regional prin ceea ce înseamnă Oil Terminal de peste 125 de ani”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, prezent la inaugurare.
Potrivit directorului general al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, unul dintre motivele pentru care a fost construit noul rezervor, în afara oraşului, este de a se muta capacitatea de stocare din Depozitul Nord, care se află în interiorul municipiului Constanţa, pe circa 100 de hectare, astfel încât să poată fi realizat un proiect de regenerare urbană, pentru 38 de hectare, „cu foarte multe beneficii pentru comunitatea constănţeană, cât şi pentru companie”.






