Un incident a avut loc sâmbătă seara, în timpul protestului transportatorilor ce a avut loc în municipiul Constanţa. O persoană, care a încercat să intre cu maşina în zona manifestaţiei, ignorând dispoziţiile poliţiştilor, a fost oprită de un luptător de la Serviciul de Acţiuni Speciale, care a îndreptat o armă spre motorul autoturismului.
Conform precizărilor făcute ulterior de IPJ Constanţa, poliţistul şi-a pus un genunchi pe maşină şi a îndreptat arma din dotare spre motorul acesteia.
„În seara de 13 ianuarie, în timpul protestului transportatorilor din municipiul Constanţa, unul dintre participanţii la trafic nu a respectat dispoziţiile poliţiştilor aflaţi în dispozitiv şi s-a îndreptat cu autoturismul către participanţii la acţiunea de protest, precum şi către efectivele dispozitivului de ordine şi siguranţă publică. În acest context, un luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, pentru a înlătura pericolul la adresa dispozitivului de ordine, precum şi a protestatarilor, s-a poziţionat cu genunchiul stâng pe vehiculul condus de persoana respectivă şi a îndreptat arma din dotare către blocul motor al vehiculului”, a precizat IPJ Constanţa.
Discussion about this post