A murit Dumitru Coiciu, fost director al RATC Constanța

Dumitru Coiciu, fost director al Regiei Autonome de Transport în Comun, s-a stins astăzi din viață, la 64 de ani. Tulburătoarea veste a fost făcută publică în cursul zilei de astăzi, de către unul dintre fii săi.

„Cu părere de rău vă anunțăm că tatăl meu, Coiciu Dumitru, a trecut în neființă. Pentru un ultim omagiu, trupul neînsuflețit va fi depus la Casa Albastră, etaj, începând cu după-amiaza aceasta”, a transmis Radu Coiciu.

De asemenea, CT Bus a adus un omagiu fostului director, Dumitru Coiciu prin următorul mesaj:

„Angajații CT BUS, colegi și prieteni, au aflat cu tristețe în această dimineață că s-a stins din viață fostul director al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța, Dumitru Coiciu. Acesta a condus destinele regiei ca director general în perioada 2001 – 2013 și ca director adjunct până în 2020. De numele lui se leagă începerea procesului de modernizare a societății de transport public a orașului. Totodată, Dumitru Coiciu a fost și președintele Consiliului de Administrație al Registrului Auto Român. Vestea fulgerătoare a trecerii sale în neființă ne-a lăsat un gol în suflet tuturor celor care l-am cunoscut. Suntem alături de familia greu încercată în aceste momente! Sincere condoleanțe!”

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal