O locuință de pe strada Poporului din Constanța a luat, astăzi, foc. Pompierii de la Detașamentul Fripis s-au deplasat de urgență, pentru a lichida incendiul.
Salvatorii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au intervenit cu o autospecială și un echipaj SAJ.
În flăcările care au cuprins locuința a fost prinsă o femeie, în vârstă de 53 de ani.
Victima a fost extrasă și va fi transportată la spital de echipajul Saj. Aceasta prezintă arsuri de grad I si II la nivelul membrelor superioare, transmit reprezentanții ISU.
În ciuda arsurilor suferite și a panicii cauzate de tragicul eveniment, femeia este conștientă și cooperantă.
Potrivit SAJ, femeia ar fi suferit arsuri și la nivelul feței, nu doar în zona membrelor superioare.
Discussion about this post