Competiția de față se va desfășura în bazinul olimpic în aer liber, situat lângă Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea și va aduna la start peste 300 de sportivi din întreaga lume.
Competiția de față va fi organizată de Primăria Oradea și Clubul Sportiv Municipal Oradea.
Înotul în ape înghețate în România s-a dezvoltat prin AS Ice Swimming and Open Water, asociație condusă de Paul Georgescu, sub egida Internațional Ice Swimming Association. Paul Georgescu, fost poloist de performanță, a reușit mai multe recorduri internaționale în acest sport extrem.
Acesta este primul sportiv care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, este deținător al titlului Triple fiind rimul român care a parcurs distanţa de 1 milă în apă îngheţată (3,2 grade Celsius).
Este campion mondial la Ice Swimming (500 m), cucerind prima medalie din istorie pentru România la o astfel de competiţie, a participat la prima ştafetă din România care a traversat înot Canalul Mânecii.
Discussion about this post