Aproape 250 de kg de caras proaspăt, descoperite în portbagajul unei mașini

Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autoturism 245 kg de pește proaspăt, caras, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.

Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de ieri, în zona localității Hârșova, de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Cernavodă. În urma controlului mașinii, în care se aflau două persoane, a fost găsită în portbagaj cantitatea de 245 kg de pește proaspăt, specia caras, pentru care nu existau documente justificative.

Întreaga cantitate de pește, în valoare de aproximativ 2000 lei, a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de “deținerea şi transportul de pește, fără documente legale”

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal