Se apropie Sf. Valentin sau Dragobetele, sărbători ale iubirii, ocazii perfecte pentru a dărui flori, ciocolată sau bomboane din ciocolată, bijuterii, produse cosmetice sau alte cadouri romantice. Pentru a nu risca să transformați mica atenție într-o surpriză nu tocmai plăcută, Autoritatea Națională pentru Preotecția Consumatorilor face câteva recomandări.
La cumpărarea diverselor sortimente de bomboane și ciocolată, aveți în vedere faptul că achiziționarea acestor produse trebuie făcută numai din locuri autorizate. Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanți, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic. Înainte de achiziționare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanșeitate) și încadrarea produselor în data durabilității minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător, transmite Paul Anghel, director general Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC.
Etichetele trebuie să conțină informații precum denumirea produsului, numele și adresa producătorului, ale ambalatorului sau ale distribuitorului. În cazul produselor din import, trebuie să fie menționate numele și adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilității minimale, cantitatea netă și condițiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română.
Pentru ciocolată și produse din ciocolată trebuie menționat în mod obligatoriu conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente, astfel: “ cacao…% minim”.
În cazul ciocolatei umplute, se menționează produsul de umplutură. Se exceptează de la indicarea cantității nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. Aceasta excepție nu se aplică produselor cu o greutate netă mai mică de 50 grame fiecare, atunci când sunt prezentate într-un ambalaj conținând două sau mai multe astfel de produse, în cazul în care conținutul net total, inclusiv ambalajul, este egal sau mai mare de 50 grame. În cazul produselor din ciocolată turnate și goale în interior, această indicație poate fi înlocuită cu conținutul net minim.
De asemenea, trebuie menționat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depășește 1% din masa produsului.
Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzație de rugozitate la masticare, culoare și gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă.
La achiziționarea produselor cosmetice, consumatorii trebuie să fie atenți la o serie de detalii care le certifică faptul că produsele cumpărate sunt de calitatea dorită, nu sunt periculoase pentru sănătate, iar informarea/etichetarea lor respectă întocmai prevederile legale în vigoare.
Achiziționați cosmetice numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care veți avea neapărat nevoie în cazul în care doriți să faceți o reclamație.
Produsele originale nu se vând în afara lanțurilor de distribuție, în locuri precum tarabele sau persoanele fizice “cu sacoșă”, avertizează Paul Anghel.
Atenție la prețuri, deoarece prețurile mici propuse sunt dubioase, produsele provenind cu siguranță din filiere paralele. Verificați dacă calitatea ambalajului corespunde valorii produsului. Sunt șanse mari că un produs zis “de lux”, ambalat într-o cutie de carton sau de plastic banală, să fie de fapt o contrafacere.
Examinați cu atenție eticheta, o calitate proastă a tipăririi poate ascunde o contrafacere. Citiți cu atenție eticheta și țineți cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate.
Mai mult, trebuie să știți că unii producători și importatori “de marcă” au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu etichetă – hologramă, pentru securizarea lor și pentru protejarea mărcii. Pe orice produs cosmetic trebuie să fie inscripționat numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piață, ori al importatorului de produse din afara UE;
Majoritatea produselor trebuie să aibă inscripționată data de minimă durabilitate precedată de expresia ”A se folosi preferabil înainte de”, urmată de dată sau de detalii asupra locului de pe ambalaj unde se află inscripționată aceasta dată, exprimată fie prin lună și an, fie prin zi, lună și an, cu cifre arabe.
Anumite produse precum cremele, nu au dată de minimă durabilitate ci au inscripționat un simbol (PAO) constând într-o cutie întredeschisă, pe sau lângă care este menționată perioada după deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranță, în luni de zile (6, 12, 24 luni, de ex.). Sunt produse la care data de minimă durabilitate este mai mare de 30 de luni și atunci aceasta nu se mai menționează (cazul recipientelor sub presiune cum sunt deodorantele).
Este foarte important de unde alegem să cumpărăm o bijuterie, având în vedere faptul că bijuteriile se vând peste tot, de la tarabe până la supermarket-uri, magazine de bijuterii și în târgurile de cadouri, spune Paul Anghel.
Potrivit acestuia, dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semiprețioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând astfel de produse. O bijuterie „din argint” vândută la colț de stradă și care costă câțiva lei nu poate fi din argint.
Oferirea drept cadou a unei bijuterii din metal prețios, cu sau fară pietre prețioase, a devenit din ce în ce mai obișnuită, astfel că piața metalelor prețioase oferă o gamă foarte largă de produse. Cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri.
De exemplu, unul din lucrurile de care trebuie să se țină seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizația eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase, a cărei copie trebuie să fie afișată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului.
La achiziționarea bijuteriilor din metal prețios, solicitați informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare. Asigurați-vă că primiți un Certificat de calitate în original, care trebuie să conțină obligatoriu detalii corecte, precise și complete referitor la produsul cumpărat (titlul metalului, natura pietrelor etc) precum și datele de identificare ale operatorului economic care comercializează produsul. Asigurați-vă că primiți factura fiscală sau bonul fiscal care să justifice achiziționarea produsului. Solicitați informații suplimentare despre garanția oferita produsului și eventualele probleme de service ce pot să apară. N uitați să verificați politica, respectivului operator economic, de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare.
Discussion about this post