Pompierii Detașamentului Tulcea au fost solicitați în cursul zilei de astăzi să intervină pentru înlăturarea efectelor produse de un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, situată în municipiul Tulcea.
Spre locul de producere a evenimentului au fost direcționate 3 echipaje de salvatori cu 2 autospeciale de stingere și o autospecială de salvare la înălțime.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la întreaga anexă, cu pericol de propagare vecinătăți. Pompierii militari au procedat, în timp operativ, la localizarea și la lichidarea incendiului, înlăturând astfel pericolul de propagare a focului.
În urma incendiului, un bărbat a fost preluat de echipajul SAJ prezent la fața locului și transportat la o unitate spitalicească.
Cauza probabilă a producerii incendiului ar fi fost un coș de fum neprotejat față de materialele combustibile.
Discussion about this post