Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanţare pentru modernizarea infrastructurii de irigaţii finanţate prin intermediul intervenţiei din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027.
Solicitanţii de finanţare pot depune cererile de finanţare începând cu data de 15 martie 2024, ora 09:00 prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenţiei – www.afir.ro. Data limită până la care se primesc cererile de finanţare este 15 iulie 2024, ora 16:00.
Alocarea stabilită pentru sesiunea de primire cererilor de finanţare aferentă intervenţiei DR-25 „Modernizarea infrastructurii de irigaţii” este de 400.000.000 de euro. Beneficiarii eligibili pentru fondurile alocate prin DR-25 sunt Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), înfiinţate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Valoarea maximă a finanţării care se poate obţine pentru modernizarea sistemelor de irigaţii prin intermediul DR-25 este de 1.500.000 de euro/ beneficiar, iar sprijinul public este de 100% nerambursabil raportat la costurile eligibile.
Pragul de calitate lunar pentru prima etapă de depunere a sesiunii (15 martie – 14 aprilie 2024) este de 90 de puncte, ulterior acesta scade treptat, până la pragul minim de 40 de puncte aferent ultimei etape lunare (15 iunie – 15 iulie 2024).
Discussion about this post