E-Factura simplificată, utilizabilă de săptămâna aceasta

E-Factura simplificată va putea fi folosită de miercuri, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Palatul Parlamentului.

Am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită de către toţi. (…) Înseamnă că am simplificat-o la maxim. Că să aveţi o imagine asupra a ceea ce înseamnă simplificarea – am redus numărul de câmpuri de la 160 la 50, astfel încât contribuabili mici să poată să folosească e-Factura şi să fie mult mai prietenoasă sau pot să folosească astfel încât astăzi cele 50 de milioane de facturi cu o valoare de peste 550 de miliarde de lei să deservească statul român în colectarea impozitelor şi taxelor„, a declarat Boloş. 

Pe de altă parte, el a amintit că măsurile avute în vedere sunt cele de control al deficitului bugetar şi control al cheltuielilor statului, lucru realizat prin deschiderile de credite bugetare.

Trimestrul I va fi hotărâtor pentru ceea ce va însemna măsuri noi sau, dimpotrivă, vom putea merge cu execuţia bugetară aşa cum am stabilit-o pe parcursul întregului an„, a mai precizat ministrul Finanţelor.

Întrebat cum va ţine în control cheltuielile, el a arătat că în această perioadă Ministerul Finanţelor analizează impactul pe care Legea 296 din septembrie 2023 l-a avut asupra veniturilor bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului asigurărilor sociale de sănătate. 

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal