Pentru toate doamnele și domnișoarele, timpul se oprește în loc la fiecare început de primăvară, pentru a le aduce un omagiu. Astfel, timp de două zile, reprezentantele Organizației Femeilor Social Democrate a Județului Constanța vor oferi doamnelor și domnișoarelor flori și mărțișoare.
Joi, 7 martie, începând cu ora 11.00, reprezentantele Organizației Femeilor Social Democrate Constanța vor fi alături de doamnele din Căminul pentru persoane vîrstnice Constanța, iar la ora 13.00 vor fi prezente la Centrul de Îngrijire și Asistență din comuna Poarta Albă.
Vineri, 8 martie, începând cu ora 9.00, reprezentantele Organizației Femeilor Social Democrate Constanța vor fi alături de doamnele și domnișoarele — medici, asistente medicale, infirmiere, precum și de femeile aflate în secțiile maternitate și neonatologie, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei.
Discussion about this post