Trei tineri pugiliști de la CSM Constanța, pregătiți de antrenorii Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu, participă în această săptămână la întrecerile Cupei României de box pentru juniori programate la Drobeta Turnu Severin.
La categoria 66 kg, Sali Evren a avut evoluții remarcabile, asigurându-și medalia de bronz prin calificarea în semifinalele competiției.
În prima partidă, Sali Evren și-a dovedit superioritatea evidentă, câștigând prin abandon în prima repriză, în fața lui David Mărcurean de la CSM Orăștie, după care, joi a reușit o altă victorie clară, 5-0 la puncte cu Andrei Alecsandrescu de la Comtech Slatina.
În semifinale, vineri seară, Sali Evren va boxa cu reprezentantul gazdelor, Robert Cucu de la CSM Drobeta Turnu Severin.
Boxerul nostru este în primul an la juniori, după ce anul trecut a devenit campion național de cadeți și își dorește să facă pasul spre finala turneului.
Un alt pugilist de la CSM Constanța, Sebastian Bălan (categoria 75 kg) a început bine cu o victorie concludentă prin abandon în prima repriză, în fața lui Rareș Morar de la BC Marta Baia Mare, iar joi seară a avut un meci echilibrat cu Angelo Novac de la CSM Slatina, adversarul său fiind declarat învingător la puncte cu 3-2.
La categoria 60 kg, Geaner Mustafa (CSM Constanța) a pierdut în primul meci la puncte (0-5) cu Iustin Gheorghe de la Pandurii Tg. Jiu.
Discussion about this post