Întrecerile Cupei României la box pentru seniori se desfășoară în această săptămână la Sighetu Marmației.
În semifinalele categoriei 75 kg, Alexandru Buleu de la CSM Constanța nu i-a lăsat nicio șansă lui Andrei Cătălin Pop de la Universitatea Cluj, de care a dispus prin inferioritatea adversarului în prima repriză.
În finala Cupei României, Alexandru Buleu îl va întâlni pe Ovidiu Mihai Brindescu de la CSM Reșița, antrenat de fostul campion mondial, Francisc Vaștag.
La categoria 51 kg va boxa în finala competiției și celălalt pugilist de la CSM Constanța, Erson Huseim, care îl va avea ca adversar pe Cătălin Isar de la Rapid București.
Discussion about this post