Asistăm la un asediu al conturilor false, în România, iar Facebook nu are încă un mecansim care să oprească fenomenul. Tot mai multe persoane se plâng că sunt discreditate public, online, de profiluri inventate peste noapte, cu câteva fotografii și două, trei like-uri.
De obicei, astfel de conturi sunt făcute pentru a ataca fie oameni de afaceri, salvatori din protecția animalelor și mediului sau pe aceia care se luptă ca să rezolve probleme din sistem, persoane care critică activitatea unor instituții publice, spre exemplu.
Practic, cel ce intră în rolul justițiarului și demască anumite nereguli, devine apoi ținta conturilor false care înce să posteze informații sau imagini (false și ele) despre activitatea acestuia, asta ca să discrediteze întregul său demers.
Spre exemplu, dacă un jurnalist publică informații despre o rețea de persoane care practică înșelătoria, acesta poate apoi, la rândul său să fie acuzat de înșelătorie. Apar în câteva minute profiluri obscure, unele în care nu sunt urcate nici măcar poze cu oameni, ci doar desene abstracte sau alte sloganuri ori chestiuni generale. De pe aceste conturi sunt postate informații care să distrugă credibilitatea jurnalistului.
Chiar dacă este un caz hilar, un cont foarte puțin gândit, trebuie să vă arătăm și un astfel de exemplu. Iată doar o imagine de pe un profil inventat ce a avut parte și de cereri acceptate de prietenie:
Captură de ecran, cu conținutul unui cont fals.
Se întâmplă și în cazul protecției mediului. Dacă o persoană militează pentru conservarea unei zone, a unei arii naturale, să spunem și în zona respectivă au interese persoane influente, atunci iar se ajunge la fenomenul conturilor false. Acestea încep individual și simultan anumite cazuri să facă postări care denigrează imaginea activistului respectiv.
„Și eu am pățit asta. Am dezvăluit informații despre persoane care își băteau joc de animale, spre exemplu și care au organizat o întreagă rețea și la scurt timp, conturi false au început să posteze informații ireale despre mine și perosane apropiate. Au urmat atacuri dure, despre intimitatea familiei mele.“, ne declară o victimă a conturilor false.
Cea mai întâlnită abordare este însă cea a „tipei spontane“. Tot mai mulți bărbați vorbesc despre faptul că primesc cereri de prietenie și apoi mesaje private de la conturi de Facebook inventate, cu identitatea unor femei atractive.
„O fată care pretindea că este din Bacău și care întradevăr, arăta foarte, foarte atrăgător a început să-mi trimită poze și apoi o flimare cu ea. Vorbesc despre lucruri intime și îmi cerea să-i răspund și eu pe măsură. Când am refuzat a spus că să-i dau măcar poze cu fața. Am înțeles că este vorba despre cineva în spatele contului fals, cineva care dorește apoi să folosească imaginile ca să mă compromită.“, este pățania unui tânăr din Constanța.
Aici, cineva s-a gândit să folosească o poză cu celebra actriță Gal Gadot. Vorbim despre un exemplu hilar, însă și în acet caz, cineva a acceptat cererea de prietenie. Menționăm însă că în cele mai multe situații, escrocii nu folosesc pozele vedetelor ci poze ale femeilor care nu sunt persoane publice.
Profil fals.
Cum se fac aceste conturi? Prea ușor! De pe Facebook poți să descarci aproape orice poză vrei, iar cei care își fac conturile false, aleg fotografii de pe paginile unor femei frumoase, apoi le folosesc sub alt nume.
Problema mare este că sunt mulți și cei care cad în această capcană. Vorbim evident despre bărbați naivi sau care au trecut prin perioade mai grele, când nu gândesc cu luciditate. Iar chestiunea este foarte serioasă, deoarce, persoanele care stau în spatele conturilor false pot folosi pentru șantaj imaginilie obținute la schimb de la bărbații păcăliți să le trimită.
Cum depistăm un cont fals:
suntem atenți la numărul de prieteni specificați pe pagina respectivă;
câte poze sunt pe acea pagină;
dacă nu sunt poze cu persoana care susține că deține profilul;
dacă nu are like-uri sau comentarii la poze;
dacă like-urile și comentariile provin tot de la alte conturi cu nume ciudate, ce par a fi și ele false;
mare atenție la mesajele private primite! Dacă sunt scrise nenatural, într-o română stâlcită, este posibil să avem un cont făcut în altă țară, cu mesaje trecute din limba natală, în română, prin google translate;
sunt rare cazurile în care persona respectivă ar fi dispusă să trimită mesaje audio;
există posibilitatea ca persoana respectivă să nu aibă alt cont, pe altă rețea, cum ar fi instagram;
Lista este însă mult mai lungă.
Instagram și TikTok sunt asemenea luate cu asalt de profiluri obscure, care operează după modelul descris mai sus.
Dacă depistați un cont fals, anunțați public acest lucru, pe Facebook, pentru ca și alți oameni să se ferească de el și apoi raportați-l! Cereți prin postare ca și altți oameni să raporteze contul! În cazul în care mesajele private duc într-o zonă periculoasă, puteți să contactați și Poliția.
Discussion about this post