Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în zonele Faleză Nord și Gară-Centru: strada Cașin (cap linie 102) și strada Traian, bloc K4.
Ce puteți depozita în aceste containere: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere, etc.
Ce NU puteți depozita în aceste containere: deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).
Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.
În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163.
„Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare”, transmit autoritățile locale.
Discussion about this post