Aproape 37.000 de copii, civili şi militari ucraineni sunt dispăruţi după declanşarea invaziei ruse, număr incomplet inclusiv din cauza ocupării de către Moscova a aproape 20% din teritoriul ucrainean, a anunţat pe Facebook comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, potrivit unui nou bilanţ.
După declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie 2022, zeci de mii de persoane – civili sau militari – au murit, dar nu există niciun bilanţ de ansamblu stabilit din surse independente, iar procedurile pentru identificarea celor morţi sau dispăruţi pot dura luni de zile.
Forţele armate ucrainene şi ruse nu au comunicat decât foarte rar pierderile lor militare. De asemenea, potrivit lui Dmitro Lubineţ, „circa 1.700” de ucraineni sunt „deţinuţi ilegal” de Rusia. Nu în ultimul rând, Ucraina estimează la 20.000 de numărul de copii ucraineni care au fost deportaţi în Rusia în cei peste doi ani de război.
În primăvara anului trecut, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi a comisarului pentru drepturile copilului de pe lângă preşedinţia Federaţiei Ruse, pentru rolul lor în „deportarea” de copii ucraineni spre Rusia. Kremlinul respinge aceste acuzaţii.
Sursa: Agerpres





