Prestație foarte bună pentru echipa masculină de volei CSM Constanța în recentul sezon încheiat al Diviziei A1.
Gruparea de la malul mării și-a depășit performanța de anul trecut reușind acum clasarea pe locul 7 în competiția internă la capătul unor evoluții bune și a unor victorii contra unor echipe care au terminat întrecerea internă pe primele 5 locuri.
Una peste alta a fost o ediție de campionat în care am avut de toate: spectacol, suspans, surprize, tensiune, bucurie și tristețe. Toate echipele au luptat din răsputeri pentru a încheia cât mai sus și pentru a-și mulțumi fanii.
Arcada Galați, campioana ultimelor 5 sezoane, dar și a sezonului regulat, a predat ștafeta. Una dată nou-promovatei Corona Brașov. Primul titlu din istorie pentru ardeleni și o emulație formidabilă creată sub Tâmpa.
După mult timp, Rapid a prins podiumul și a câștigat medaliile de bronz. Un sezon bun pentru giuleșteni având în vedere că au câștigat și Cupa României. Dinamo și SCM Zalău încheie și ele pe poziții de cupă europeană și vor participa în sezonul următor în Challenge Cup.
CSU Cluj Napoca și CSU UV Timișoara au retrogradat, locul lor urmând să fie luat de Știința Politehnica București și Știința Bacău.
Discussion about this post