Fostul fotbalist Vasilică Cristocea, care în sezonul 2005-2006 a ajuns cu Steaua până în semifinalele Cupei UEFA, este unul dintre antrenorii de la turneul final al Cupei Satelor, programat în perioada 9-12 mai, la Sărata Monteoru, județul Buzău.
Fostul fotbalist în vârstă de 43 de ani are peste 200 de meciuri în prima ligă din România pentru Farul Constanța, Steaua, Ceahlăul, Viitorul Constanța și Universitatea Cluj. A reușit să câștige, în 2006, campionatul și Supercupa României, când evolua în tricoul Stelei
În faza regională a competiției, formația din Cumpăna (județul Constanța), antrenată de Cristocea, a trecut de reprezentantele din Buzău (com. Luciu), scor 2-1, Tulcea (com. Mihail Kogălniceanu), 5-0, și Galați (com. Piscu), 2-0. Pentru echipa din Cumpăna este cea de-a patra participare la turneul final Cupa Satelor, fiind nelipsită din această fază încă de la prima ediție.
De altfel, Cumpăna a fost gazda primului turneu final Cupa Satelor, disputat în 2019, și a fost și gazda uneia dintre fazele regionale ale actualei ediții.
Turneul final al Cupei Satelor, ediția 2023-2024, se va disputa, în perioada 9-12 mai, la Sărata Monteoru, județul Buzău. Competiția națională U13, aflată la a patra ediție, este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
Echipele calificate la turneul final sunt: UAT Miroslava (Iași), UAT Cumpăna (Constanța), UAT Ulmeni (Călărași), UAT Târgșoru Vechi (Prahova), UAT Șelimbăr (Sibiu), UAT Mârșani (Dolj), UAT Dumbrăvița (Timiș), UAT Monor (Bistrița-Năsăud).
Discussion about this post