Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta Tulcea a fost solicitat să intervină, în urmă cu câteva momente, la ieșirea din municipiul Tulcea, către localitatea Agighiol, unde a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 9 persoane.
Din primele informații, un microbuz a intrat în coliziune cu o mașină de teren.
În urma impactului, 7 persoane (șoferul mașinii de teren, șoferul microbuzului și alte 5 persoane) au fost rănite și urmează să fie transportate la spital. Toate cele 7 victime sunt conștiente.
La fața locului au fost trimise mai multe echipaje medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, iar din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD.
În evenimentul rutier au fost implicate 9 persoane din care 7 au fost rănite. Acestea din urmă au fost transportate la unitatea de primiri urgențe pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate.
„Echipele de salvare ajunse la locul evenimentului au găsit mai multe victime din microbuz care s-au autoevacuat, șoferul microbuzului în vârstă de 65 de ani care era încarcerat și pentru care s-a procedat la descarcerarea acestuia și extragerea din autovehicul, iar din autoturism, o femeie de 70 de ani, șofer, a fost preluată de echipajele medicale ale SAJ Tulcea”, au transmis reprezentanții ISU Delta Tulcea.
Ce spun polițiștii
„La data de 9 mai 2024, în jurul orei 16:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.J. 222. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că o femeie, de 70 de ani, ar fi condus un autoturism din direcția localității Agighiol către Municipiul Tulcea, a pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un microbuz. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor 5 persoane, pasageri ai microbuzului. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a comunicat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Tulcea.
Discussion about this post