Primăria Constanța premiază luna aceasta 117 de persoane care au împlinit 80 de ani, 33 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 43 de cupluri care au petrecut împreună mai bine de jumătate de secol.Vârstnicii care au depus cereri în perioada 1 februarie – 8 martie, vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de administrația locală.
Premiile sunt acordate în funcție de vârstele împlinite, 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani.
De asemenea, seniorii care sunt împreună de jumătate de secol, vor primi 300 de lei.
Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: cerere tip; copie conform cu originalul a certificatului de naștere; copie conform cu originalul a cărții de identitate; copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie – pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie. Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni.
Cererile NU se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață, informează Primăria Constanța.
Discussion about this post