Sfioși, doi câte doi, mai multe grupe ale grădiniței „Colibri” din Constanța, împreună cu doamnele educatoare, au venit astăzi în vizită la redacția Observator Constanța!
Aproximativ 30 de copilași încântați și foarte curioși au descoperit care este atmosfera unei redacții, cum arată un platou în care se înregistrează emisiunile online și care este modalitatea prin care o informație-cheie poate ajunge o știre importantă.
Mulți dintre ei s-au aflat pentru prima dată într-o redacție sau într-un studio.
Scaunul moderatorului TV și microfonul Observator Constanța au fost, de departe, cele mai râvnite de copii.
Vizita copiilor a fost educativă și a reprezentat una dintre activitățile pregătite de grădiniță pentru „Săptămâna Altfel”. La final, majoritatea participanților au ridicat mânuța și au hotărât că atunci când vor crește mari și își vor putea alege cariera, vor să devină… jurnaliști!
Discussion about this post