La sat, lumea întreagă se învârte în jurul primarului, care devine un fel de sens giratoriu pentru idei, direcții politice, opinii și opțiuni. În cuvinte relativ mai simple, mulți dintre sătenii de rând gândesc cu mintea edilului. Ce le spune acesta este literă de lege și posibilă fărădelege, în același timp, pentru că de multe ori, mai marele din administrația publică le spune oamenilor pe cine să aleagă: în primul rând pe el, la locale, apoi pe colegul de partid la europarlamentare, pe celălalt coleg de partid la parlamentare și tot un tovarăș de culoare politică la prezindențiale.
Iată un schimb de replici, la țară, dintre o persoană care făcea interivuri de sondaj și o femeie de pe uliță! Acesta ne va prezenta pe scurt tabloul complet al stilului rudimentar de gândire care a paralizat comune înteți din țara noastră:
— În funcție de ce alegeți?
— În funcție de doamna primar, care ne-a ajutat mult.
Analfabatismul funcțional potențează fenomenul primarilor ransformați în înțelepții fără înțelepciune pentru comunități întregi. Dacă mai adăugăm și faptul că mulți dintre ei îi au la mână le săteni cu ajutoare sociale, sau alte avize și documente pe care le semnează, sau nu, înțelegem cum ajung să influențeze românii slabi de înger, în toate alegerile.
Și când ai hainele găurite precum propria conșiință, ajungi să-ți vinzi și viitorul pe nimic:

Bineînțeles, cei care execută al comandă ordinele unui primar de parcă ar fi înrolați într-o armată civilă sătească, mioritică, nu au niciun fel de scuză. Cum să lași un primar să-ți spună pe cine să votezi și cum să influențezi prin votul tău corupt parlamentarele sau europarlamentarele, ori alegerea președintelului? Cum să-l asculți pe primar, când ști că sfatului este strict subiectiv? Normal că politicianul te va direcționa către votarea propriului partid la absolut toate alegerile sau a altei formațiuni cu care este în coaliție. Nu o face pentru că e mai bună organizația lui ci doar pentru că e a lui. Dar al nostru ce e? Viitorul nostru ce devine? Noi ai cui suntem? La aceste întrebări trebuie să ne răspundem singuri printr-un vot dictat de propria nostră conștiință.

Să gândim pentru noi, să simțim pentru noi și să facem lucruri pentru noi! Pe „ei” i-am tot ținut în cârcă, până ne-am rupt spatele de la munții de minciună și prăpăstiile de neajunsuri.
2024 nu se mai întoarce! Acum trebuie să semănăm votul bun, pentru că din 2025 îi vom culege roadele, iar ce vom scoate, tot noi vom mânca. Hai să nu mai fie ceva otrăvit de mâinile noastre, că doar ne-am săturat de amar și autosabotare! Hai să ne trezim! Se poate, putem, chiar dacă ei vor să ne facă să credem că numai ei știu și pot.





